Distribuie pagina

În curând, membrii USR vor decide, printr-un exercițiu de democrație internă – un referendum – poziția partidului asupra propunerii CpF privind revizuirea Constituției României. Referendumul intern a fost adoptat de Congresul USR ca mijloc de consultare a membrilor.

USR este cel mai democratic partid din România, iar membrii USR au ultimul cuvânt. USR Liberal este o platformă doctrinară – citește documentul – în care s-au asociat sute de membri USR care împărtășesc valorile legate de economie de piață și toleranță.

USR Liberal este o doctrină centristă integratoare și va milita pentru aceste valori. USR Liberal a organizat o campanie internă de convingere a membrilor că partidul trebuie să aibă o poziție curajoasă pe o temă care a devenit importantă din moment ce se propune modificarea Constituției.

Acest site adună materialele propuse de USR Liberal.

Îndemnăm toți membrii USR să voteze la referendumul intern – Puterea e la ei.

Platforma USR Liberal – Partidul libertăților economice, politice și civile

USR este partidul liberalismului european. Avem cu noi și conservatori. Avem cu noi și progresiști. Dar să nu uităm cine suntem majoritatea dintre noi. Majoritatea tăcută. Majoritatea care a greșit nefiind vocală.

E timpul ca Centrul să vorbească.

 

Susținem libertatea economică deplină în condițiile unui intervenționism restrâns al statului în economie.

Susținem modificarea sistemului electoral. Cetățenii trebuie încurajați să se implice în viața politică a țării. Nu putem avea o democrație solidă fără să încurajăm toate formele de asociere civică, inclusiv politică.

Susținem libertățile fundamentale pe care o societate democratică le oferă cetățenilor ei și credem că orice încercare de ciuntire a acestor libertăți încalcă drepturile omului așa cum au fost ele înțelese și definite. Susținem libertatea religioasă reală. Un stat democratic laic este garantul respectării tuturor confesiunilor și formelor de cult.

Dan Barna
– Importanța modificării Constituției
video la dimensiune marita

Radu Mihail –
De ce să se poziționeze USR
video la dimensiune marita

Cristian Ghinea –
Referendumul CpF e victoria PSD
video la dimensiune marita

Ioana Lupea –
Două povești despre femei
video la dimensiune marita

Tudor Pop –
Mituri despre poziționare
video la dimensiune marita

USR Liberal –
Pentru un partid european modern
video la dimensiune marita

ANALIZA

Barbu Mateescu:
Poziționarea liberală a USR – perspective electorale

Parlamentarii din platforma “USR Liberal” mi-au cerut să analizez perspectivele electorale ale poziționării Uniunii ca partid liberal. Cu acordul lor, analiza e făcută publică.

1. Puncte de pornire

La ultimele alegeri parlamentare Uniunea Salvați România a primit 625 respectiv 629 de mii de voturi (Camera Deputaților / Senat).

Prioritățile Uniunii pentru viitor sunt menținerea și extinderea electoratului său. Liberal, în acest document, înseamnă: o viziune economică de dreapta, axată pe libertate economică și o perspectivă socială liberală, adică toleranță și respect pentru minorități indiferent de felul lor. În alte cuvinte, axa principală o reprezintă protejarea libertății individuale în fața statului și în fața presiunilor sociale ce caută reducerea respectivei libertăți.

Prioritățile Uniunii pentru viitor sunt menținerea și extinderea electoratului său. Liberal, în acest document, înseamnă: o viziune economică de dreapta, axată pe libertate economică și o perspectivă socială liberală, adică toleranță și respect pentru minorități indiferent de felul lor. În alte cuvinte, axa principală o reprezintă protejarea libertății individuale în fața statului și în fața presiunilor sociale ce caută reducerea respectivei libertăți.

2. Electoratul USR – un electorat liberal

USR a înregistrat cel mai mare scor dintre toate categoriile de vârstă în segmentul 25-34 ani (17,9%). Scoruri apropiate au fost înregistrate în rândul categoriilor 18-24 ani (13,9%) și 35-44 ani (13,2%).

7,8% în rândul votanților cu vârsta între 45 și 54 de ani

5,3% în rândul votanților cu vârsta între 55 și 64 de ani

3,3% în rândul votanților cu vârsta de 65 de ani și mai mult

Eu, ca liberal, m-am uitat la discuţia pentru schimbarea Constituţiei amuzat, atât timp cât am crezut că nu se va întâmpla. Dar când ajunge cuţitul la os nu putem să ne punem mâinile la urechi şi să spunem că nu ne interesează.

Adevarul Live
Cristian Ghinea: Majoritatea electoratului nostru e hiperinformat. Ei sunt trendsetterii noştri.

Din acest punct de vedere consideram ca este o tema falsa. Acum, in interiorul partidului insa tema este importanta pentru ca rezultatul referendumului defineste cum ar trebui sa fie USR in societate.

Hotnews
Dan Barna: Nu avem dreptul sa abandonam reprezentarea populatiei modernizatoare a Romaniei